Ramy Scurtu: „Dragostea este despre supunere și ascultare”

Hristos. El. Eu. Trei entități diferite, din care două trebuie să învețe să conviețuiască, să construiască împreună, să iubească și să se supună.

Dragostea este despre supunere și ascultare. E pentru prima dată când pot să mă uit la un bărbat, cu excepția tatălui meu, și să-l văd ca pe cineva în care am încredere că indiferent ce mi-ar cere, aș putea să fac fără greutate și alte întrebări, pentru că știu că-mi vrea binele. Mereu mi-a fost teamă de supunere și aveam impresia că e un jug prea greu și uneori nepotrivit pe care Dumnezeu ni-l dă.

Dar acum, când sunt înconjurată pe dinapoi și pe dinainte de dragostea lui Hristos care izvorăște din inima lui, a omului meu, mi s-a risipit toată teama. Asta pentru că e imposibil să nu acorzi respectul cuvenit unui om care îl are pe Hristos drept cap și vezi asta în toate acțiunile lui, de la cum i se umplu ochii de lacrimi când stă lângă tine până la cum îi sfătuiește pe alții să crească în ascultare de Cer.

Nu e ușor să te supui atunci când nu înțelegi că înainte de a fi un bărbat autoritatea ta, este Hristos. Că înainte de a da inima ta unui el pământesc trebuie să i-o dai acelui El ceresc. Și dacă nu știi asta, vei simți mereu că supunerea îți fură din identitate, că-ți îngrădește personalitatea, că nu mai știi cine ești. Când, de fapt, supunerea nu face altceva decât să te scoată la lumină, să-ți pună frumusețea la loc de cinste și omul de lângă tine să găsească în tine comori la care nu s-ar fi așteptat. Și astfel să îți arate cum să înflorești stând sub dragostea lui. Pentru că adevărata supunere, care nu ne frânge, e despre a sta sub dragostea celui care e îmbrăcat întâi în dragostea lui Hristos.

Dacă ascultă și se supun, își sfârșesc zilele în fericire și anii în bucurie.
Iov 36:11

Autor: Ramy Scurtu

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.