22 de motive să nu te temi

Trebuie să îţi spun ceva: am aproape 25 de ani şi încă îmi este frică de întuneric. Şi nu doar de întuneric, ci şi să rămân singură acasă, noaptea, turbulenţele din timpul zborurilor, să merg singură într-un loc unde nu am mai fost până atunci, îmi este frică de coşmaruri, să îmi plimb câinele nopatea sau îmi e teamă să nu fiu înteleasă.

Acel sentiment familiar de a fi capturat deodată şi paralizat de frică- acel sentiment de care am crezut că o să scap, crescând, m-a urmărit din copilărie până am devenit un om în toată firea. În timp ce ne creştem fricile din interior, precum monştrii de sub paturile noastre, nu le creştem neapărat din alte frici reale, precum teama ca vreo tragedie ne-ar putea lovi casele sau persoanele iubite. Frica nu este o durere, frica este o bătălie reală. M-am luptat cu ea an de an, atât de mult timp cât pot să îmi amintesc. Şi în fiecare an, atunci când Halloween-ul îşi face simţită prezenţa, am tendinţa să mă îngrop în teamă şi mai mult decât de obicei. Ideea de a invita cu drag lucrurile de care îmi este foarte teamă îmi tulbură sufletul. Când apar reclamele la filmele de groază, îmi închid ochii şi încep să cânt. Nu mai accept ca cel rău să se joace cu mintea mea şi să îmi fure pacea.

Mă întristez când văd cât timp am pierdut stând în aceeaşi groapă ani de zile. Dar, ca oricare alt păcat, găsim eliberarea în Isus Hristos. El ne dă exact ce avem nevoie pentru a sfărâma acele lanţuri, chiar dacă ne temem de acel mare DACĂ din viitor.

Soluţia o găsim în paginile Bibliei. Cred că, de cele mai multe ori, sărim peste ea, dorind să scăpăm pocnind din degete. Mi-aş fi dorit eu asta. Dar, atunci când frica îţi bate la uşă sau dă buzna violent, de ce ai vrea altă soluţie decât cea dată de Regele regilor şi Domnul domnilor? Scriptura este cea mai bună armă împotriva acestui război. Dacă te regăseşti în ceea ce am scris, dacă te confrunţi cu frică, anxietate sau panică, ai aici 25 de motive să te încrezi cu toată inima în Tatăl ceresc, sursa noastră de pace şi linişte.

1. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. (Ioan 14:27)
2. Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. (Psalmul 34:4)
3. Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. (Psalmul 34:7)
4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. (Psalmul 23:4)
5. „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! (Isaia 43:1-3)
6. Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi. (Psalmul 27:1-3)
7. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? (Psalmul 118:6)
8. Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni? (Psalmul 56:3-4)
9. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! (Isaia 41:13)
10. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. (1 Ioan 4:18)
11. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. (Proverbe 29:25)
12. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. (Filipeni 4:6)
13. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. (Psalmul 46:1-3)
14. Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea. (Psalmul 4:8)
15. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!’? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face. (Iosua 1:9)
16. Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt. Mă culc, adorm şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare, care mă împresoară din toate părţile. (Psalmul 3:3-6)
17. Când te vei culca, vei fi fără teamă şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năpraznică, nici de o năvălire din partea celor răi, căci Domnul va fi nădejdea ta şi El îţi va păzi piciorul de cădere. (Proverbe 3:24-26)
18. Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. (Psalmul 94:18-19)
19. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.’ (Isaia 41:10)
20. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:6-7)
21. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:38-39)
22. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred! (Psamul 91:1-2)

Nu îi putem spune fricii să plimbe ursul şi să ne aşteptăm să stea deoparte dacă nu ne umplem inima cu aceste versete, în loc de anxietate. Trebuie să înlocuim fricile (reale sau imaginare) cu ceva mult mai puternic. De aceea, memorarea versetelor nu este o cale de a ne păcăli mintea. Trebuie să lăsăm Cuvântul să pătrundă în noi. Aşa că, atunci când îţi este frică, putem alerga la Cel ce oferă pace, bucurie şi dragoste.

Dumnezeu este cu noi. Hai să alegem să luptăm împotriva fricii în fiecare zi!

Autor: Samantha Nieves
Sursa: liesyoungwomenbelieve.com
Traducere: Maurizia Nicoară

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe…înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși…dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *