Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău! Eu te voi întări, te voi ajuta și te voi sprijini cu credincioșia dreptei Mele! Isaia 41:10 Biblia ne spune că omul lui Dumnezeu...
DAR EU M-AM RUGAT PENTRU TINE CA SĂ NU SE PIARDA CREDINȚA TA Luca 22:32 Când greu îți e parcă să speri, Să crezi sau să mai ai răbdare, Când nici nu știi cum să-Mi mai ceri – Oprește-te și vino...
Când eram mică aveam bănuiala că tot ce era în jurul meu îmi crea probleme. Prima dată mi-a fost frică de întuneric. Apoi mi-a fost frică de lepră, acea boală mortală menționată în Biblie. Apoi aveam impresia că...
Sunt unii oameni care îmi dau lecții de credință și mă fac să mă simt mic și slab. Văd cum fac eu când trec prin situații grele și știu ce ușor mă descurajez în fața neplăcerilor din viață. Nu pot să zic la...
Astăzi Dumnezeu a rânduit să ajung ziua în care să pot spune că în urma mea s-au scurs 23 de ani. Nu au fost ani ușori, dar nici grei. Prin gândurile de mai jos doresc să vă motivez în a vă urma visul vostru și a...
Fiecare dintre noi a pierdut la un moment dat ceva, material sau spiritual. Probabil că niciunul dintre noi nu a experimentat asemenea pierderi ca şi Iov, dar pentru mulţi au existat momente în care ne-am simţit ca şi cum...
ISUS A LUAT CUVÂNTUL ȘI LE-A ZIS: AVEȚI CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU! Marcu 11:22 Ți-am auzit și astăzi strigătul Și ți-am trimis în cale ajutor, Dar tu acum vezi numai întunericul Și uiți că ești în toate, prin har...