Trebuia să fiu dezamăgit de mine, nu de Dumnezeu…

Mai mult decât gândesc eu, mai mult decât sunt sau cred eu că sunt; mai mult decât starea în care mă aflu sau ceea ce iubesc; mai mult decât aerul ce-l respir și apa pe care o beau; mai mult decât versul unei poezii de dor sau acordul perfect al unei cântări; mai mult decât ce dețin – mai mult decât…

Mai mult decât toate lucrurile – TU EȘTI DUMNEZEU și prin Tine sunt ce sunt! Datorită Ție am totul și nu prin meritul meu, Tu ai decis să mă chemi la o nouă viață – o viață trăită în prezența Ta. Tu ești în toate lucrurile și pentru acest lucru Îți mulțumesc!

Da, spun acum un Mulțumesc! pentru că prea multe au fost momentele în care am uitat să aduc mulțumiri. Am adus înaintea Ta cereri, mijlociri, cereri, dorințe și iar cereri… Am uitat să-Ți prezint și recunoștința mea față de ceea ce mi-ai dat și ce ai lucrat în viața mea.

Aceasta este o rugăciune pe care am făcut-o de multe ori în viața mea. Probabil că și rugăciunea ta se aseamănă cu cea de mai sus. Dacă nu ai mai rostit o astfel de rugăciune, nu ezita să o faci. Nu ezita să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ai – chiar dacă ți se pare că e puțin. A venit un moment în viață în care doar ceream lucruri, dar nu făcea nimic pentru acestea.

Așteptam să vină din cer. Eram dezamăgit… Azi îmi dau seama că dezamăgirea mea în acele momente nu trebuia să fie la adresa lui Dumnezeu, ci trebuia să fiu dezamăgit de mine. Spunea Isus: Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu! Eu, atunci, Îl aveam pe ISUS ca prieten doar pentru că știam că îmi va putea da ceea ce-I cer – și nu am primit. Am fost egoist…

Aceasta poate fi povestea ta. Ești dezamăgit de Dumnezeu? Oare tace El?! Se ascunde?! Nicidecum! El stă la ușă și bate. Nu știu în ce domeniu din viața ta ai eșuat, dar știu că inima ta trebuie să I-o predai lui Isus în totalitate. Destul ai predat doar frânturi – trebuie predată în totalitate! Dumnezeu va lucra acolo unde-L chemi, dacă te încrezi în El și urmezi cu strictețe fiecare direcție pe care ți-o dă.

Rămâi în El și El va rămâne în tine!
Flavius Avramescu

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe…înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși…dragoste.

Postări

2 Comment-uri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *