Nevegherea, un confort cu repercursiuni

Dumnezeu a mișcat puternic inima mea într-o seară și am început să plâng pentru fecioarele neînțelepte. Ce trist! Ce soartă tristă au aceste fecioare neîntelepte… Să crezi toată viața că ești bine, că ești în concordanță cu voia lui Dumnezeu, că ești mântuit deoarece ai avut o experiență cu Dumnezeu cândva. Poate ai fost umplut și ai avut untdelemn în candelă, un untdelemn care ardea. Mă întreb, oare acest lucru este suficient?

Nevegherea le-a dus într-o stare de confort, mințindu-se că e îndeajuns nivelul la care sunt. „E bine, am fost mântuit și nu mai trebuie sa fac nimic. Pot să stau liniștit și să aștept să vina Mirele. Am candelă, ba pe deasupra și arde…” ar fi putut fi gândul acestora, oare este și gândul tău?
Tind să cred că aceste fecioare neînțelepte erau invidioase pe cele înțelepte, ba se mai uitau, proabil și strâmb la ele, considerându-le fanatice. „Prea exagerează”, „prea se cred mai deștepte” – puteau fi vorbele aruncate de acestea asupra fecioarelor care vegheau ca nu cumva să nu le ajungă untdelemnul până vine Mirele, nu cumva să se stingă candela.

Focul să ardă neîncetat pe altar și să NU se stingă. Trist este că fecioarele nechibzuite s-au mulțumit cu mai puțin, confortul era mai important. Spunea cineva „Cât ești dispus să primești, atât trebuie să fi dispus să dai”. Vrei mai mult din Dumnezeu? Dă mai mult din tine! Vei avea mai mult din Dumnezeu în măsura în care ești dispus să Îi faci loc în viața ta mai mult. Cu cât te faci mai mic, cu atât Îi faci loc Lui să crească în tine, sa fie tot mai mult parte din tine…

E atât de trist să crezi ca ești bine, că atât cât ai făcut în relația ta cu Dumnezeu la început e mai mult decât suficient. Sunt atâtea resurse în Dumnezeu, care nu sunt atinse niciodată, pentru că ele te costă! Acesta e adevărul! Costă! Te costă să dai mai mult din tine. Te costă să te faci mai mic. Te costă să veghezi. Te costă sa îți cumperi untdelemn la timp, așa încât să îți ajungă până vine Isus!

Cred că inima lui Dumnezeu e îndurerată pentru aceste fecioare care încă se pot deștepta, care încă mai pot să se înțelepțească, care încă mai pot să înceapă să vegheze, să îți strangă untdelemn în vase și să stea în așteptare…

Până ce vine…
…și nu oricum,
așteaptă-L pe Mire!

Andreea Oneț

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *