Va veni și timpul tău… și iată că a și venit

Atunci când în jurul meu se vorbește despre „timp”, gândul îmi zboară la ceva trecător, dar care de foarte multe ori are un impact major în viața fiecăruia.

Îmi aduc cu bucurie aminte de pasajul din Ioan 5, unde putem observa un timp al lucrării. Bolnavul de la scăldătoare a așteptat momentul să intre în apă pentru a fi vindecat, iar pentru că singur nu a reușit, la el a venit Isus, Acel Isus care îți spune și astăzi: „Nu descuraja căci sunt cu tine!” Atunci când apare Isus în drumul tău, situația ia o altă întorsătură și asemeni acestui bolnav, împreună devenim părtaș la lucrarea Fiului lui Dumnezeu (vers. 15)

Iată că a venit timpul tău în care ai oportunitatea să lucrezi cu Dumnezeu. Nu poți ști ce va fi mâine, dar atâta timp cât se mai spune astăzi, mergi prin credință pentru că Cel care te veghează este Hristos.

Suntem aceia care trebuie să conducem spre Împărăția Sa. Este timpul nostru, este timpul să ne ridicăm. A dispărut perioada în care să așteptăm și să ne uităm cum lucrează alții… Poți avea parte de propria-ți minune! Dumnezeu ne vrea cu gelozie (Iacov 4:5), ne vrea viteji, ne vrea statornici – chiar dorește acest lucru, în ciuda lipsurilor noastre și a mizeriei în care deseori stăm.

Privesc spre cer și sper că într-o zi Îl voi vedea pe Acela care va sta cu brațele deschise chemându-mă din această lume în care nu-mi găsesc nici alinul, nici plăcerea…aștepți și tu acel moment?

Este timpul tău de ridicare deoarece școala în care înveți are nevoie de un elev dedicat Domnului, așa ca tine, facultatea unde studiezi are nevoie de un student ca tine, întreaga lume are nevoie de un om ca tine, unul după inima lui Dumnezeu

Toate trec, dar Hristos rămâne Același! Este timpul nostru! Hristos ne vrea biruitori!

Mă rog Domnului pentru că doresc să văd o generație care se ridică neavând niciun fel de teamă deoarece Îl va avea pe Isus Hristos în conducere, iar eu vreau să fac parte din aceasta.

Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.