S-a născut Mântuitorul!

„…astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut
un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”
(Luca 2:11)


Poate că suntem puţin prea obişnuiţi cu această sărbătoare, pentru că lumea reuşeşte parcă tot mai mult să ne distragă atenţia de la adevărata semnificaţie a acestei Sărbători. Însă, cu toate acestea este foarte important să privim cerul într-o astfel de zi. Să nu privim spre pământ, spre ceea ce au alţii, spre ceea ce fac alţii. Această sărbătoare nu e despre noi, nu e despre oameni şi nici despre cadouri. E despre Isus, Lumina lumii. Despre Isus, Domnul păcii. Despre Isus, Părintele veşniciilor!

În această perioadă suntem îndemnaţi să dăruim, deoarece știm că este mai ferice să dai decât să primeşti. Și cu toate acestea, mai presus de toate darurile pe care le oferim în această perioadă, Domnul Isus doreşte inima noastră, întreagă, dăruită Lui – inima noastră fiind darul cel mai scump înaintea Domnului. Așadar, e momentul să ne oprim din goana noastră şi să-L celebrăm pe El! Nu cu o inimă împărţită, ci cu o inimă aşternută la picioarele Mântuitorului, o inimă pregătită pentru a fi umplută de Lumina coborâtă pe pământ pentru noi! Astăzi, Mântuitorul se naşte în fiecare inimă care-L doreşte. Pentru noi, astăzi este la fel ca în fiecare zi! Şi aceasta este frumuseţea Sărbătorii, o Sărbătoare fără sfârşit, de care ne putem bucura în fiecare clipă!

El continuă să facă lumină în întunericul din viaţa noastră, pentru că El este Lumina lumii. El continuă să mântuiască oameni şi să salveze suflete din păcat. A venit în lume cu un scop precis, a venit să domnească ca Rege şi chiar dacă a venit ca Prunc, El e astăzi Domn peste vieţile noastre! A coborât în chip de om, într-o iesle umilă, în mijlocul unui neam păcătos, a luat păcatul nostru asupra Lui şi a suferit la Calvar. Dar nimic nu l-a putut ţine în mormânt, pentru că Lumina nu poate fi ţinută sub obroc (Matei 5). Lumina întotdeauna va birui întunericul! Într-o zi, El va reveni glorios pe nori şi strălucirea Lui va umple pământul şi va risipi întunericul. Va reveni să îşi ia Mireasa, Biserica şi să domnească în veci în mijlocul celor ce l-au primit în inima lor!

Pe acest Isus, Stăpân peste întregul univers şi peste inimile noastre, să Îl celebrăm azi! Doar Lui să îi aducem toată închinarea şi să ne deschidem inima, ca orice urmă de întuneric să fie risipită în prezenţa adevăratei Lumini şi pacea Lui să coboare în vieţile noastre!

Larisa Paliuc

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Student Poarta Cerului

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.