Începuturile slabe nu sunt disprețuite

Fiecare om s-a simțit măcar o dată în viață slab și nefolositor în comparație cu cei din jurul său – lipsit de importanță, cu moralul la pământ. Vrem să fim puternici, însă problemele nu ne dau răgaz. E atât de greu să nu ne lăsăm învinși de sentimentele acestea de neputință, deși teoria o știm atât de bine. De fiecare dată ne agățăm cu disperare de Stânca noastră și promitem că vom sta mai aproape de El, amintindu-ne cine suntem noi în Hristos. În ciuda căderilor noastre repetate, Dumnezeu nu ne disprețuieste slăbiciunile, ci de fiecare dată ne întinde brațul Lui puternic pentru a ne încuraja.

Vei observa că la un moment dat drumul vieții va trece și prin vale. E foarte posibil ca până în momentul respectiv să nu fi simțit nici măcar o dată umbra îngrijorărilor, însă din momentul inițierii, apăsările și zdrobirile se vor ține lanț. Acela e momentul în care Dumnezeu îți modelează lutul vieții. De aici începe să ți se arate scopul pentru care ai fost creat și pentru care ai fost trimis pe pământ. Ți se vor arăta așteptările cu privire la viața ta. Vei vedea că vor veni zile de încercări tot mai multe și diversificate. Poate că vor fi atât de anevoioase, încât te vor face să renunți, însă aici e secretul: cei care se vor ținea strâns de El și de promisiunile Lui vor rămâne în picioare.

Amintește-ți că nu începutul cursei contează, ci finalul ei. Începuturile slabe chiar pot fi începuturile unei vieți glorioase. Niciunul dintre noi nu s-a născut puternic, ci a devenit așa prin modelare. Atunci când puterea ta scade, intervine puterea lui Dumnezeu. Chiar și atunci când te confrunți cu stări negative, vreau să te asigur că încercările nu sunt trimise pentru a te distruge. Ele sunt trimise pentru a te face puternic în modul dorit de Dumnezeu. Orice încercare adaugă înca o „strălucire ascunsă hainei pe care o porțiˮ. Astfel, nu te mai îngrijora dacă nu ești destul de puternic atunci când îți începi călătoria prin credință – Dumnezeu este credincios și te va însoți în orice moment.

Încă mai ești neîncrezător? Iată atunci o încurajare: Și El mi-a zis: Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos;căci când sunt slab, atunci sunt tare.(2 Corinteni 12:9-10)

Ancuța Costean

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Student Poarta Cerului

Postări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *