Flavius AVRAMESCU: „Cu toții dorim să avem impact, dar…”


Pe parcursul timpului am avut ocazia să discut cu mai mulți oameni. Am reușit să îi împart pe toți în două categorii: pasivii (care primesc tot ce li se oferă, neavând așteptări) și activii (cei care doresc să facă ceva pentru a produce schimbare). În cele ce urmează mai jos, nu voi discuta despre prima categorie, ci despre cea de-a doua.

Oamenii care vor să facă ceva pot fi împărțiți în alte categorii. Amintesc doar două: cei care așteaptă totul să cadă din cer și cealaltă categorie îi cuprinde pe cei care muncesc și se sacrifică pentru visul lor. Când ai un vis să schimbi ceva, înseamnă că îți dorești să ai impact. Fie că vorbim despre familie, cerc de prieteni, biserică și/sau societate, schimbarea produsă prin tine va însemna impact. Desigur, impactul nu se rezumă doar la schimbare…

Totuși, acum aleg să vorbesc despre acei oameni care muncesc și se sacrifică pentru împlinirea visului. Așteptând să ai impact fără să muncești în direcția aceasta este ca și cum ai aștepta să câștigi la loterie fără a juca. În fine, aici este altă discuție.

Haide să îți prezint cele trei lucruri necesare pentru a avea impact. Aceste trei lucruri te vor ajuta să rămâi vertical, să fi integru și peste toate celelalte lucruri – vei fi într-o relație bună cu Dumnezeu.

1. Impactul îl ai atunci când știi cine ești! Se întâmplă foarte des să stăm înaintea lui Dumnezeu cu mâna întinsă, având un caracter de cerșetori, uitând faptul că el ne numește fii și fiice. Darurile și binecuvântările pe care El vrea să ni le dea sunt bune și desăvârșite. Problema este la noi deseori. Uităm care ne este identitatea și tot timpul privim la cât suntem noi de slabi și păcătoși, uitând cât este Dumnezeu de tare și puterea jertfei lui Hristos. Privim la ceea ce nu avem, uitând să privim la cât suntem de binecuvântați…

2. Impactul nu îl ai (doar) atunci când oamenii te aplaudă pentru reușitele tale! Actori grăbiți care își susțin punctele, își recită versurile sau își cântă partiturile sunt peste tot. Ceea ce contează nu este tot timpul doar ceea ce se vede, ci ceea ce se ascunde în spatele acestui lucru. Impactul îl provoci atunci când genunchiul tău stă plecat înaintea lui Dumnezeu cerând trezire pentru lumea întreagă. Ne obișnuim să asimilăm multă teorie, în ciuda faptului că noi avem nevoie de revelație și foc! Acestea pot fi primite și diseminate doar de acei oameni care stau plecați înaintea lui Dumnezeu cu o atitudine de smerenie. Da, doar de acei oameni care sunt la dispoziția Lui, fiind verticali, deloc gârboviți de ceea ce spun oamenii.

3. Impactul îl ai atunci când ești disponibil! Tot timpul trebuie să cauți să investești în tine. Este nevoie de oameni care să înțeleagă faptul că trebuie să fie uneori corectați și ajutați. Disponibilitatea ta înseamnă renunțarea la tine, la timpul tău liber (deseori) și la retragerea în momentele tale speciale. Caută să ai un mentor și oameni în jurul tău care să își ofere feedback-uri sincere (pozitive și negative). Depinde de tine cum profiți de fiecare șansă care îți este oferită. Peste ceva timp ți se va cere să oferi din tot ceea ce se așteaptă de la tine să ai – nu aș vrea să nu poți oferi nimic. Trist, dar vor fi asemenea cazuri. Impactul se va vedea, contează în ce mod vei impacta – în bine (producând schimbare) sau în rău (poate chiar distrugând viziuni sănătoase).

Ar mai fi ceva lucruri de discutat pe această temă, dar haideți să ne retragem puțin și să ne analizăm. Pe lângă faptul că mai este loc de timp de rugăciune, de studiul Scripturii și de cărți de citit, este nevoie și de oameni care chiar să facă ceva. Vreau ca printre acești oameni să ne aflăm și noi. Ne auzim peste mai mulți ani și vom împărtăși minunatele lucrări pe care Dumnezeu le-a făcut în viețile noastre. Doamne-ajută!

FLAVIUS AVRAMESCU

Distribuie mai departe:

FacebookTwitterGoogle


Despre autor

Flavius D. Avramescu

Să fiu părtaș cu Hristos nu înseamnă tot timpul binecuvântare pământească, nu înseamnă tot timpul apreciere, nu înseamnă spectacol, nu înseamnă tristețe...înseamnă smerenie, dar totuși bucurie, înseamnă aplecare și totuși înălțare, înseamnă dispreț pentru ce e vrednic de disprețuit și totuși...dragoste.

Postări

2 Comment-uri

  • Exista si a 3 a categorie – pro-activii. Ei sunt aceia care fac mai mult decat activii ca sa surprinda si sa castige pe cei pe care i-au pierdut o data pasivii si i-au lasat balta. 🙂

    Foarte bine punctat ceea ce ai scris mai sus!

    Fii binecuvantat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.